Stau la Eroilor si astept 123-ul, nu mai rezistam in metrou, aveam nevoie de aer. Ascult ceva cantec bisericesc, clasic, un compozitor francez a carui nume incepe cu "F", care a compus celebrul "Requiem", nu-mi vine numele in minte acum si oricum nu e important.
Ma gandeam cum ar fi sa sar in fata coloanei de masini. Stai linistita, n-am ganduri sinucigase, sau nu e doar atat. Imi place sa ma gandesc mereu la variante. De multe ori vad viata ca un scenariu de film. Viata in general, nu doar viata mea. Vad variante si optiuni, situatii, fapte si intamplari. De exemplu la faza cu saritul in fata masinilor. Cred ca ar fi un film interesan, cam tragic ce-i drept, dar fara indoiala, interesant.
M-am tuns si poate e printre putinele dati cand chiar imi place cum a iesit. Arata bine, e exact ce voiam, in functie de cantitatea de gel sau fixativ poate fi elegant sau mai...nush, putin elegant, nu imi vine in minte nici un alt cuvant. E bine...
