Pagini

joi, 18 iulie 2013

Vreau un copil !


Probabil te întrebi ce-i cu titlul. "Ce l-o fi apucat și p-ăsta?!" Îți voi răspunde la întrebare și nedumerire undeva pe la finalul articolului. Acolo vei vedea de ce am nevoie de un copil și ce vreau să fac cu el.

Până una alta, tu ce voiai să te faci când vei fi mare? Dacă mă întrebai pe mine îți răspundeam cu siguranță fie om de știință, fie astronaut la NASA. Multă lume credea că așa am fost "programat" de părinți ca să par mai "cu moț" decât colegii mei care visau să fie polițiști, doctori sau ambulanțe (da, ai citit bine, nu șofer ci ambulanță - fiecare cu fetișul lui), însă în cazul meu chiar era pe bune, ce să mai, eram un tocilar din frageda-mi pruncie. Dacă mă întrebați, nu știu să vă spun ce anume mi-a declanșat pasiunea, o fi vreo emisiune la tv sau vreo carte, cert e că în timp s-a înrădăcinat și a devenit parte din viața mea. Și fiindcă am ajuns la capitolul "declanșatori de pasiuni spațiale", să vă spun și de ce ne-am adunat azi aici: Green Bee Project. Am descoperit Green Bee Project din întâmplare și după ce am văzut pozele de pe pagina lor de Facebook mi-am dorit să fiu din nou de 10 ani. De ce nu exista așa ceva și pe vremea mea (ce bătrân am sunat la faza asta!)? Să fi avut ocazia să intru într-o navă spațială și să am în față ecrane tactile pline de informații frumos colorate, cred că aș fi fost în extaz.
Acum să vă zic de ce am nevoie de un copil. În week-end aș vrea să trec pe acolo și aș fiu însoțit de cineva cu un copil. Nu de alta, dar la ce față am, s-ar putea să mă bage poliția în dubă dacă mă văd dând târcoale unei nave cu copii între 6 și 14 ani. Așa că dacă ai vreun copil la îndemână, prin casa, pe care vrei să îl scoți la înghețată în week-end lasă-mi un comentariu aici sau pe Facebook, mă lipesc și eu de voi și mergem să vizităm și nava.
Promit să revin cu păreri după vizită, așa că țineți aproape căci, dacă lipsiți, nici nu știți ce pierdeți!

3 comentarii: