Bunica

   Colindand Internetul am dat peste provocarea Simonei. Nu stiu daca ma incadrez neaparat in categoria ei, mai ales ca nu sunt mic (nici la ani si, mai ales, nici la kilograme) si nici blogger nu prea-mi place sa ma intitulez. Am simtit insa ca ma incadrez in categoria vizata de ea: oameni care scriu de placere, pentru care blogareala e un hobby si nu un job. So here we go.

   Bunica. Ma leaga foarte multe amintiri placute de aceasta persoana draga. Ma numesc Iulian pentru ca pe ea o cheama Iulianna. As putea spune ca practic ea m-a crescut. M-a crescut, nu din neglijenta sau nepasarea parintilor, pur si simplu vremurile erau atunci de asa natura. Vremurile si incompatibilitatea mea cu gradinita - imi vine in minte si acum episodul in care, dupa somnul de la amiaza, ma trezeam cu picioarele in balta de pisat a colegului de pat, dar asta e alta poveste, pentru altadata.

   Cand spun bunica spun automat si Popesti, satul bunicii si satul copilariei mele. Imi vin in minte serile si casa racoroasa cu peretii grosi si mirosul de pamant. Cred ca pentru mine si sufletul meu, locurile si timpurile acelea sunt cele mai apropiate de notiunea de "acasa". 

   Eu ii spun "mama". Asa m-am obsnuit. Mama, iar mama era "mami". Imi amintesc cu zambetul pe buze, cum in naivitatea mea de copil copac, am descoperit ca dupa ce plangi adormi mai repede. Nu-mi placea sa dorm la amiaza. Nu puteam dormi si stand in pat ma gandeam cum m-as simti daca ar muri bunica. Si plangeam. Si plangeam. Si adormeam. Mai bine ma faceam actor.

   Cand mama era nervosa pentru vreo boacana pe care o facusem si ma alerga cu nuiaua prin curte gaseam mereu refugiu in rochia bunicii, alergam in jurul ei strigand: "Mama, mama, mami vrea sa ma bata!". Scapam de fiecare data. Nu tin minte sa fi luat vreodata bataie de la bunica, dar probabil ca m-as fi simtit tradat. 

   Nu intelegeam zicala "Cine n-are batrani sa-si cumpere.", asta pana cand am realizat ca bunica era omul care avea un sfat pentru orice: gatit, construit, gradinarit, curatenie sau croit. Nu stiu cu dragostea cum sta, n-am abordat niciodata subiectul, dar sunt sigur ca are vreun as ascuns in maneca si legat de iubire. 

   De vreo 10 ani locuieste in Italia in cea mai mare parte a timpului. Cu fetele ei. Vine vara cateva luni "la casa si ulita ei", astfel incarcandu-si bateriile pentru inca un an de stat departe de viata si locurile cu care s-a obisnuit in 60 de ani. Ii e greu, stiu ca ii e greu, insa din nou vremurile ne-au purtat cum au vrut ele nu cum am vrut noi. Asa e viata...

PS:// Poza de la inceput e facuta anul trecut de Craciun.